Contract de fideiusiune – model actualizat pentru anul 2026

Contract de fideiusiune pentru garantarea obligației unui debitor

Contract de fideiusiune este documentul prin care o persoană, numită fideiusor, se obligă față de creditor să execute obligația debitorului principal dacă acesta nu o îndeplinește. Garanția poate fi acordată gratuit sau în schimbul unei remunerații și este utilizată frecvent pentru împrumuturi, credite comerciale, chirii, furnizarea de produse și alte obligații de plată.

Fideiusorul nu primește bunul, serviciul sau suma împrumutată, dar își asumă riscul de a achita datoria din patrimoniul propriu. Contractul trebuie, prin urmare, semnat numai după verificarea valorii garantate, a scadenței, a dobânzilor, a penalităților și a situațiilor în care creditorul poate solicita plata.

Reglementarea generală a fideiusiunii este cuprinsă în art. 2.280–2.320 din Codul civil. Curtea Constituțională a confirmat și în jurisprudența publicată în 2025 că aceste articole reprezintă sediul materiei pentru contractul de fideiusiune.

Cine sunt părțile unui contract de fideiusiune

Raportul presupune existența a trei persoane. Creditorul este titularul creanței, debitorul principal este persoana care trebuie să execute obligația, iar fideiusorul garantează îndeplinirea acesteia.

Contractul de fideiusiune se încheie între creditor și fideiusor. Debitorul principal nu trebuie să fie neapărat parte la document, iar Codul civil permite constituirea fideiusiunii chiar fără știrea sau împotriva voinței acestuia. Totuși, lipsa acordului debitorului poate influența întinderea dreptului de recuperare al fideiusorului după efectuarea plății.

Fideiusiunea este o obligație accesorie. Ea presupune existența unei obligații principale valabile, deși poate garanta și o datorie viitoare sau condițională. Contractul trebuie să permită identificarea obligației garantate sau cel puțin a criteriilor prin care aceasta va putea fi determinată.

Diferența dintre fideiusor și codebitor solidar

Fideiusorul obișnuit garantează plata datoriei dacă debitorul principal nu o execută. În anumite condiții, el poate cere creditorului să urmărească mai întâi bunurile debitorului.

Codebitorul solidar este obligat direct pentru întreaga datorie, iar creditorul poate solicita plata integrală de la oricare dintre debitorii solidari. Dacă o persoană semnează ca fideiusor solidar sau codebitor solidar, aceasta nu mai poate invoca beneficiile de discuțiune și de diviziune.

Formulările privind solidaritatea trebuie citite cu atenție. Ele pot transforma o garanție subsidiară într-o obligație care îi permite creditorului să urmărească direct fideiusorul, fără să încerce mai întâi recuperarea de la debitor.

Forma obligatorie a contractului de fideiusiune

Fideiusiunea nu se prezumă. Ea trebuie asumată expres printr-un înscris autentic sau printr-un document sub semnătură privată, sub sancțiunea nulității absolute. O promisiune verbală de tipul „voi plăti eu dacă el nu plătește” nu este suficientă pentru constituirea valabilă a fideiusiunii.

Autentificarea la notar nu este obligatorie pentru orice fideiusiune, deoarece legea permite și forma sub semnătură privată. Ea poate fi însă solicitată de creditor sau aleasă de părți pentru o verificare suplimentară a identității, consimțământului și datei actului.

Documentul trebuie semnat de fideiusor și creditor sau trebuie să rezulte neechivoc acceptarea creditorului. Dacă fideiusorul este o societate, trebuie verificat dacă reprezentantul are dreptul de a constitui garanții și dacă sunt necesare aprobări interne.

Ce trebuie să conțină un contract de fideiusiune complet

• datele complete ale creditorului, debitorului principal și fideiusorului;
• contractul sau raportul juridic din care rezultă datoria principală;
• valoarea maximă garantată și moneda în care se efectuează plata;
• scadența obligației principale și durata fideiusiunii;
• dobânzile, penalitățile și cheltuielile care intră în garanție;
• condițiile în care creditorul poate solicita plata fideiusorului;
• păstrarea sau renunțarea la beneficiile de discuțiune și diviziune;
• drepturile fideiusorului după plata datoriei.

Contractul trebuie să indice dacă garanția acoperă întreaga datorie sau numai o parte. Fideiusiunea nu poate fi extinsă peste limitele în care a fost contractată și nu poate produce efecte în condiții mai oneroase decât obligația principală. Dacă depășește datoria debitorului, este valabilă numai în limitele obligației principale.

Clauzele care trebuie verificate înainte de semnare

Ce sume poate fi obligat să plătească fideiusorul

Fideiusorul poate garanta capitalul integral sau numai o sumă limitată. În lipsa unei clauze contrare, fideiusiunea obligației principale se extinde și asupra accesoriilor, precum și asupra anumitor cheltuieli ulterioare notificării fideiusorului și ale acțiunii introduse împotriva acestuia.

Din acest motiv, un contract care garantează un împrumut de 50.000 lei poate genera o obligație mai mare dacă sunt incluse dobânzi, penalități și cheltuieli judiciare. Este recomandată introducerea unui plafon total maxim, nu numai menționarea valorii inițiale a creditului.

Creditorul nu poate extinde unilateral fideiusiunea asupra altor împrumuturi sau facturi, dacă documentul nu cuprinde o asemenea garanție. Clauzele privind „toate obligațiile prezente și viitoare” trebuie limitate printr-o valoare, perioadă și categorie clară de operațiuni.

Beneficiul de discuțiune

Beneficiul de discuțiune îi permite fideiusorului convențional sau legal să solicite creditorului să urmărească mai întâi bunurile debitorului principal. Dreptul poate fi exercitat numai dacă fideiusorul nu a renunțat expres la el.

Pentru a-l invoca, fideiusorul trebuie să respecte condițiile procedurale, să indice bunurile urmăribile ale debitorului și să avanseze cheltuielile necesare urmăririi. O simplă afirmație potrivit căreia debitorul „are suficiente bunuri” nu este întotdeauna suficientă.

În practică, numeroase contracte bancare și comerciale conțin renunțarea expresă la acest beneficiu. Fideiusorul trebuie să înțeleagă că, după renunțare, creditorul îl poate urmări direct în limitele contractului.

Beneficiul de diviziune când există mai mulți fideiusori

Dacă mai multe persoane garantează aceeași datorie, fiecare poate fi obligată, în principiu, pentru întreaga sumă. Fideiusorul urmărit poate cere creditorului să își împartă acțiunea și să o reducă la partea corespunzătoare fiecărui garant, dacă nu a renunțat la beneficiul de diviziune.

Contractul trebuie să precizeze dacă fiecare persoană garantează o cotă, o sumă fixă sau întreaga datorie. Formularea „fideiusorii garantează împreună” este insuficientă dacă nu arată clar răspunderea fiecăruia.

Dreptul fideiusorului de a recupera plata

Fideiusorul care achită datoria este subrogat de drept în drepturile creditorului împotriva debitorului principal. El poate solicita recuperarea sumelor plătite și poate beneficia de garanțiile pe care creditorul le avea pentru creanța respectivă.

Dacă fideiusiunea a fost constituită cu acordul debitorului, dreptul de regres poate include capitalul, dobânzile, cheltuielile și prejudiciul produs prin executarea garanției. Întinderea recuperării este mai limitată atunci când fideiusorul s-a obligat fără acordul debitorului.

Fideiusorul trebuie să îl informeze pe debitor înainte sau imediat după plată. Plata realizată fără înștiințare poate afecta dreptul de regres dacă debitorul achitase deja datoria sau avea mijloace legale prin care putea obține stingerea ori reducerea acesteia.

Situație practică privind executarea garanției

O societate cumpără produse în valoare de 80.000 lei cu plata în 60 de zile. Furnizorul solicită administratorului cumpărătorului să garanteze personal obligația până la maximum 90.000 lei, incluzând penalitățile și cheltuielile de recuperare.

Societatea nu achită factura la termen. Creditorul notifică debitorul și fideiusorul, iar contractul permite urmărirea directă a garantului deoarece acesta a renunțat la beneficiul de discuțiune.

Fideiusorul plătește suma datorată, solicită documentul care confirmă stingerea creanței și se îndreaptă apoi împotriva societății pentru recuperare. Pentru protejarea dreptului său, păstrează contractul, notificările, ordinul de plată și calculul accesoriilor.

Durata și încetarea fideiusiunii

Garanția poate fi stabilită pentru o datorie concretă, pentru o perioadă determinată sau pentru obligații viitoare. Contractul trebuie să precizeze dacă expirarea termenului împiedică numai nașterea unor noi obligații garantate sau stinge și răspunderea pentru datoriile deja apărute.

Pentru datoriile viitoare ori nedeterminate sau pentru fideiusiunea acordată pe durată nedeterminată, Codul civil permite, în anumite condiții, încetarea după trei ani prin notificarea debitorului, creditorului și celorlalți fideiusori, dacă între timp creanța nu a devenit exigibilă.

Prelungirea termenului de plată acordată debitorului nu îl eliberează automat pe fideiusor. Contractul trebuie să arate dacă modificările importante ale datoriei necesită consimțământul său și în ce limite continuă garanția.

Dacă, prin fapta creditorului, fideiusorul pierde posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile în care ar fi fost subrogat, acesta poate fi liberat în limita sumei pe care nu o mai poate recupera de la debitor.

Cele mai frecvente greșeli la încheierea fideiusiunii

• semnarea fără stabilirea unei valori maxime garantate;
• omiterea dobânzilor, penalităților și cheltuielilor incluse;
• renunțarea neînțeleasă la beneficiul de discuțiune;
• acceptarea calității de codebitor solidar fără evaluarea efectelor;
• garantarea tuturor datoriilor viitoare fără termen și plafon;
• neclarificarea răspunderii fiecăruia dintre mai mulți fideiusori;
• plata datoriei fără informarea debitorului principal;
• presupunerea că dificultățile financiare ale fideiusorului sting garanția.

O altă greșeală este semnarea contractului numai pe baza relației personale cu debitorul. Fideiusorul trebuie să evalueze veniturile, bunurile și capacitatea reală a debitorului de a achita datoria, deoarece creditorul va putea urmări patrimoniul garantului dacă obligația nu este executată.

De ce este util un formular pregătit pentru completare

Un model structurat ajută părțile să identifice datoria, suma maximă, durata, accesoriile și beneficiile păstrate de fideiusor. Documentul reduce riscul unei garanții generale, formulate fără limite clare.

Formularul economisește timp și clarifică întinderea răspunderii, dar trebuie adaptat contractului principal. O fideiusiune pentru chirie, un credit bancar și furnizarea recurentă de mărfuri implică riscuri și clauze diferite.

Fideiusorul trebuie să cunoască suma maximă pe care o poate pierde

Contractul de fideiusiune îi permite creditorului să solicite executarea obligației de la garant dacă debitorul principal nu plătește. Documentul trebuie încheiat în scris și trebuie să identifice datoria, plafonul, accesoriile, durata și condițiile urmăririi. Renunțarea la beneficiul de discuțiune sau asumarea solidarității poate permite urmărirea directă a fideiusorului. După plată, acesta se poate îndrepta împotriva debitorului, dar trebuie să păstreze documentele și să îl informeze despre executare. Un model complet oferă o structură utilă, însă fiecare clauză trebuie verificată în raport cu valoarea și riscul obligației garantate.